Dateline: BUCHAREST

Cu tot haosul generat de proclamaţia de independenţă a kosovarilor, era să uit că marţi sunt programate alegeri în Armenia. Alegerile din Armenia sunt importante din două motive. În primul rând datorită poziţiei cheie a Armeniei ca aliat al Moscovei în spaţiul Caucazului de Sud. Şi apoi pentru că, paralel cu independenţa Kosovo, o schimbare de regim la Erevan ar fi o ocazie excelentă pentru noul preşedinte de a începe în forţă mandatul invocând precedentul balcanic pentru a forţa independenţa enclavei Nagorno Karabakh.

Cine candidează?

• Serzh Sarkisian, prim ministru şi favoritul preşedintelui actual Robert Kocharian. Kocharian a atins numărul maxim de mandate şi nu mai poate candida. Sarkisian e creat cu cele mai multe şanse, majoritatea sondajelor arătând că ar putea câştiga chiar din primul tur. Capitalul său politic e bazat în mare parte pe rezultatele economice din ultimii ani, care au dus la o creştere economică rapidă în ciuda circumstanţelor nefavorabile (relaţii tensionate cu Azerbaijan şi Turcia, lipsa accesului la mare, resurse interne reduse).

• Artur Baghdasaryan, fost preşedinte al Parlamentului, creditat cu şansa a treia.

• Levon Ter-Petrosian, fost preşedinte, forţat să demisioneze în 1998 datorită atitudinii sale considerate excesiv de conciliatorii faţă de Azerbaijan.

Baghdasarian şi Ter-Petrosian ar fi trebuit să formeze o alianţă care să mărească şansele lui Ter-Petrosian, însă înţelegerea a eşuat.

În condiţiile date, Sarkisian pare a avea şanse mari de a fi ales. Dovadă şi manifestaţia impresionantă organizată de susţinătorii săi în Yerevan azi (vezi foto).

O victorie a lui Sarkisian n-ar schimba prea mult datele problemei. Văzut ca urmaşul lui Kocharian, acesta ar continua probabil aceeaşi linie de politică externe. Singura necunoscută care rămâne ar fi atitudinea acestuia faţă de Nagorno – Karabah, în lumina independenţei Kosovo.

Aşa cum era de aşteptat, cel mai tânăr stat al Europei face deja valuri drin prima sa zi de (încă) nerecunoscută existenţă. Iata filmul evenimentelor:

1448GMT: Kosovo îşi declară independenţa în cadrul unei sesiuni extraordinare a Adunării Parlamentare din Priştina.

1513 GMT: Kostunica declară că Serbia nu va recunoaşte independenţa Kosovo. Ma mult, Belgradul afirmă că îşi va rechema ambasadorii din ţările care o vor face. De remarcat promptitudinea sârbilor, le-a luat mai puţin de 30 de minute să reacţioneze. Va fi interesant de văzut dacă vor duce la capăt ameninţarea cu suspendarea relaţiilor dilpomatice. Va risca Serbia izolarea?

1546 GMT: Rusia cere o întrunire de urgenţă a CS ONU pentru a discuta declaraţia de independenţă a Kosovo. Declaraţia sfidează dreptul internaţional, spun ruşii, şi constituie un precedent periculos pentru alte ambiţii secesioniste.

1630 GMT: Rusia cere ONU şi NATO să anuleze independenţa Kosovo, ca şi cum acest lucru ar fi posibil. Mai cere luarea de „măsuri administrative dure” ca răspuns la declaraţia de independenţă, care ar putea escala în violenţe etnice pe plan regional.

1633 GMT: NATO iese cu o declaraţie, spunând că forţele sale vor continuă să asigure securitatea în Kosovo, şi făcând apel la moderaţie.

1904 GMT: Odată cu lăsarea serii, avem şi primele violenţe. În Kosovska Mitroviţa au loc atacuri cu grenade împotriva clădirilor ONU şi UE. Ambele clădiri sunt evacuate. Militarii francezi care asigură securitatea în Mitroviţa blochează podurile care fac legătura între partea sârbă şi cea albaneză a oraşului, pentru a evita violenţele.

1913 GMT: Sârbii atacă şi ei, la rândul lor, ambasada SUA din Belgrad. Însă folosesc doar pietre. Toate acestea cu ocazia unei demonstraţii la care au participat 2,000 de persoane.

2038 GMT: CS ONU se întruneşte pentru o sesiune de urgenţă, la cererea Rusiei. Care sesiune e suspendată la scurt timp, întrucât translatorii sunt de negăsit. Cu această ocazie, Ban Ki Moon se abţine de la comentarii, în timp ce adjunctul ambasadorului SUA la ONU declară că Washington e „mulţumit” de evenimentele din Kosovo şi nu vede „nici un pericol de care să ne îngrijorăm” în ceea ce priveşte declararea independenţei altor regiuni secesioniste.

Recapitulând: până acum puţine surprize. Avem declaraţii dure din partea Serbiei şi a Rusiei, tăcere din vest, şi puţină agitaţie pe străzi din partea sârbilor.

Ce se întâmplă mâine: Mâine e posibil să vină primele recunoaşteri ale independenţei Kosovo. Tot mâine se întruneşte CS ONU, de data asta sper în prezenţa translatorilor. Sunt curios ce se va întâmpla cu bluff-ul diplomatic al Belgradului privind retragerea ambasadorilor.

UPDATE: CS ONU nu a reuşit să ajungă la un consens în privinţa independenţei Kosovo. Mulţumesc Corina Murafa pentru precizare.

Pe BBC e o listă completă a reacţiilor oficiale de până acum la independenţa Kosovo.  

Azi e ziua în care Kosovo îşi declară independenţa. Exuberanţă pe străsile din Priştina şi Kosovska Mitroviţa, discursuri bombastice în Parlament, îngrijorare în rândul sârbilor.

Ca o notă interesantă, se pare că noul flag al regiunii nu va fi cel albanez (vezi mai sus), ci o copie aproape perfectă a steagului UE, având harta provinciei, de culoare albă pe fundal albastru, înconjurată de un cerc format din 12 steluţe aurii.

Faptul că Parlamentul din Kosovo intenţionează să adopte un steag care e practic identic cu cel al UE nu face decât să dovedească, din nou, dacă mai era cazul, faptul că această provincie va deveni de facto un protectorat UE.

Nu văd cum ar putea Kosovo deveni un stat autosustenabil fără sprijin extern. Cu resurse minime – naturale, administrative, umane – Kosovo e legat la perfuziile UE, şi implicit obligă Bruxelles-ul să se instaleze confortabil în provincie.

Pe plan regional, un Kosovo independent e un fel de Kurdistan. Există, bineînţeles, vocile revizioniste care speră să atingă graniţele maximale ale Albaniei, incorporând Kosovo şi o partea din Macedonia. Diferenţa aici e că Serbia nu are greutatea Turciei, că Albania nu e Irak şi că UE nu e Armata SUA. Oricum, implicaţiile merită menţionate.

O altă observaţie: ziua de azi marchează, într-un fel, sfârşitul anilor 90. Şi aici mă refer în special la decada post-istorică (vezi Fukuyama) în care agenda globală era dominată de idealuri umanitare. Acum, cu războaiele din Irak, Afganistan, cu problema terorismului global, cu apariţia Chinei ca pretendent la hegemonia globală, toată tevatura Kosovo poate părea un pic desuetă.

Însă eu rămân la părerea că, provincial Kosovo este pentru Europa ce este apendicele pentru corpul uman. Nu îndeplineşte vreo funcţie bine definită, în schimb poate crea probleme grave dacă nu e tratat la timp.

Acum rămâne să vedem cât de prompte vor fi ţările vestice cu recunoaşterea independenţei Kosovo, şi care va fi reacţia Rusiei. Vă voi ţine la curent.

Marţi, 12 februarie 2008, Padri Patarkatsishvili a murit în urma unui atac de cord în reşedinţa sa din Surrey. Patarkatsishvili era un om de afaceri georgian cu o avere estimată la 6 miliarde de lire sterline, bun prieten cu Boris Berezovski, cu puternici inamici atât în Tbilisi cât şi la Moscova. Cu o mustaţă şi manierisme care aminteau de conaţionalul său Iosif Stalin, Patarkatsishvili are o istorie la fel de fascinantă ca şi potenţialele implicaţii ale morţii sale.

Deşi rapoartele iniţiale ale poliţiei londoneze confirmă faptul că Patarkatsishvili ar fi murit din cauze naturale, moartea lui rămâne surprinzătoare şi învăluită de suspiciune. Magnatul georgian avea prea mulţi duşmani pentru a putea accepta necondiţionat faptul că Patarkatsishvili, în vârstă de 52 de ani şi cu o sănătate excelentă, a suferit din senin un atac de cord în timp ce fuma o ţigară pe balcon.

Care e povestea lui Patarkatsishvili?

Legătura lui cu Boris Berezovski a fost cimentată la Moscova în anii 90, când Patarkatsishvili a fost implicat în mass-media rusă, deţinând acţiuni în posturile de televiziune ORT şi TV6. Patarkatsishvili pretindea că, în perioada moscovită, ar fi contribuit la ascensiunea politică a lui Putin. Astfel, georgianul l-ar fi recomandat pe tănârul Vladimir lui Pavel Borodin, unul dintre consilierii apropiaţi lui Ielţin, mai apoi Putin primind postul de director al serviciilor de informaţii ruse (FSB), cu acceptul lui Berezovski.

Indiferent de rolul jucat de Patarkatsishvili în cariera politică a lui Putin, cert este că georgianul a fost afectat de campania de subminare a puterii oligarhilor ruşi dusă de Putin în primii ani de la venirea sa la putere. Patarkatsishvili, ca şi Berezovski, a ajuns în exil la Londra, iar de aici înainte cariera lui se leagă din ce în ce mai mult de politica din Georgia.

Patarkatsishvili era proprietarul postului de televiziune Imedi TV din Georgia, unul dintre cele principalele două canale TV private din Georgia. Revoluţia trandafirilor i-a găsit pe Patarkatsishvili de aceeaşi parte a baricadei cu Mikheil Saakashvili însă, treptat, poziţiile lor s-au îndepărtat. În 2007, Imedi TV devenise principalul critic al lui Saakashvili şi un ghimpe în coasta regimului.

De aici lucrurile se complică. În Septembrie 2007, Irakli Okruashvili, un militant ministru al apărării mazilit de Saakashvili şi acuzat de corupţie, dezvăluie planurile lui Saakashvili de a-l asasina pe Patarkatsishvili, însă îşi retrage declaraţiile după ce e pus sub acuzare sub acuzaţia de corupţie.

În noiembrie 2007, manifestaţiile opoziţiei de la Tbilisi sunt înăbuşite violent de forţele de ordine, iar postul Imedi TV este închis de autorităţi. Patarkatsishvili, care finanţase demonstraţiile opoziţiei de la Tbilisi, e acuzat de autorităţile georgiene că pune la cale o lovitură de stat sprijinită de Kremlin. Ca dovadă, procurorul general al Georgiei dă publicităţii înregistrarea unei întâlniri dintre Patarkatsishvili şi un înalt oficial din Ministerul Georgian de Interne, în care primul pare a încerca să ofere mită în schimbul participării trupelor Ministerul de Interne la o lovitură de stat ce urma să aibă loc a doua zi după alegerile prezidenţiale anticipate (adică pe 6 ianuarie 2008).

Şi jocul continuă. În ianuarie 2008, Patarkatsishvili obţine o altă înregistrare, în care un alt oficial din Ministerul de Interne al Georgiei oferă o sumă de bani unui luptător cecen în schimbul eliminării oligarhului la Londra. Patarkatsishvili a declarat public în repetate rânduri că se teme de o încercare de asasinare din partea regiumului de la Tbilisi, oligarhul având nu mai puţin de 120 de gărzi de corp.

Ultimul act al complicatului joc politic s-a consumat acum câteva săptămâni, când Saaakashvili îi face lui Patarkatsishvili o ofertă pe care acesta n-o putea refuză: vânzarea incomodului Imedi TV, în schimbul Georgian Railways. Patarkatsishvili acceptă iniţial. Însă contractul de cumpărare a Georgian Railways, care îi este prezentat ulterior, include o clauză care îl obligă pe Patarkatsishvili să facă investiţii de 2 miliarde de dolari în reabilitarea reţelei feroviare din Georgia. Considerând clauza abuzivă, Patarkatsishvili refuză vânzarea Imedi TV.

Apoi moare.

La scurt timp apar acuzaţiile, majoritatea îndreptate asupra regimului de la Tbilisi. Dimitri Muratov, fostul şef al Annei Politkovskaia, declară că Patarkatsishvili avea o stare a sănătăţii excelentă, şi tocmai fusese supus unui control medical amănunţit, care nu relevase existenta vreunei probleme medicale majore.

Irakli Tsereteli, unul dintre liderii opoziţiei din Georgia, declară făţiş şi, oarecum bombastic, că decizia de a-l elimina pe Patarkatsishvili a fost luată de o grupare zionist-masonică (ciudat, ţinând cont de faptul că oligarhul avea rădăcini în Israel) care face constant jocuri de culise menite a influenţa destinul politic al anumitor ţări, „ ca pedeapsă pentru eşuarea planului de a răsturnă regimul lui Mihail Saakashvili.”

Nu vreau să dau vreun verdict în acest caz. Din mai multe motive. În primul rând pentru că nu e sigur că Patarkatsishvili a fost cu adevărat asasinat şi, în al doilea rând, pentru că povestea lui e mult prea complicată pentru a putea lansa o ipoteză firmă.

Însă, dacă s-ar dovedi că într-adevăr Patarkatsishvili a fost asasinat, există trei posibile scenarii legate de moartea sa:

· Patarkatsishvili a fost implicat în pregătirea unei lovituri de stat în Georgia cu ajutorul Kremlinului, şi a fost eliminat în urma eşecului acesteia.

· Georgianul a fost eliminat de regimul de la Tbilisi, pentru a scăpa de criticile postului Imedi TV. Argumente pro: caseta cu luptătorul cecen, faptul că în Georgia urmează să aibă loc alegeri parlamentare. Însă ar risca Saakashvili o asemenea controversă?

· Asasinarea lui Patarkatsishvili a fost realizată de o a treia forţă, posibil o organizaţie conspirativă zionisto-masonică citată de Tsereteli.

Cred că e momentul pentru o scurtă precizare. Acest experiment nu e (doar) un blog de politică externă. Ideea mea era să combin informaţiile de politică externă cu însemnări despre viaţa din Bucureşti. Prima categorie ar urmă să fie scrisă în română, for domestic consumption, iar cea de-a doua, în engleză. Să vedem ce iese.

And for the English-speakers: if you have made it thus far in the post, that probably means you don’t require a translation. Or maybe it is the different colors. Nevermind. The idea behind this blog is to write two kinds of posts. The first category is made of posts dealing with foreign policy. It will be written in Romanian. The second one will consists of posts about Bucharest lifestyle, and other cool stuff about the place I live in, in English.

Îi mulţumesc lui Adi pentru recomandare. Ştiu că şi el, ca şi mine, e pasionat de politică externă, şi mai mult decât atât, face nişte analize excelente. Sper să colaborăm pe viitor.