albaniaf.gif

Azi e ziua în care Kosovo îşi declară independenţa. Exuberanţă pe străsile din Priştina şi Kosovska Mitroviţa, discursuri bombastice în Parlament, îngrijorare în rândul sârbilor.

Ca o notă interesantă, se pare că noul flag al regiunii nu va fi cel albanez (vezi mai sus), ci o copie aproape perfectă a steagului UE, având harta provinciei, de culoare albă pe fundal albastru, înconjurată de un cerc format din 12 steluţe aurii.

Faptul că Parlamentul din Kosovo intenţionează să adopte un steag care e practic identic cu cel al UE nu face decât să dovedească, din nou, dacă mai era cazul, faptul că această provincie va deveni de facto un protectorat UE.

Nu văd cum ar putea Kosovo deveni un stat autosustenabil fără sprijin extern. Cu resurse minime – naturale, administrative, umane – Kosovo e legat la perfuziile UE, şi implicit obligă Bruxelles-ul să se instaleze confortabil în provincie.

Pe plan regional, un Kosovo independent e un fel de Kurdistan. Există, bineînţeles, vocile revizioniste care speră să atingă graniţele maximale ale Albaniei, incorporând Kosovo şi o partea din Macedonia. Diferenţa aici e că Serbia nu are greutatea Turciei, că Albania nu e Irak şi că UE nu e Armata SUA. Oricum, implicaţiile merită menţionate.

O altă observaţie: ziua de azi marchează, într-un fel, sfârşitul anilor 90. Şi aici mă refer în special la decada post-istorică (vezi Fukuyama) în care agenda globală era dominată de idealuri umanitare. Acum, cu războaiele din Irak, Afganistan, cu problema terorismului global, cu apariţia Chinei ca pretendent la hegemonia globală, toată tevatura Kosovo poate părea un pic desuetă.

Însă eu rămân la părerea că, provincial Kosovo este pentru Europa ce este apendicele pentru corpul uman. Nu îndeplineşte vreo funcţie bine definită, în schimb poate crea probleme grave dacă nu e tratat la timp.

Acum rămâne să vedem cât de prompte vor fi ţările vestice cu recunoaşterea independenţei Kosovo, şi care va fi reacţia Rusiei. Vă voi ţine la curent.