Kosovo incepe sa încalzeasca inimile
Şi să înceţoşeze minţile sârbilor. Care nu se dezmint şi fac scandal mare.
Aseară, câteva sute de mii de oameni s-au strâns în Piaţa Parlamentului din Belgrad, au cântat cântece patriotice, şi au lăcrimat la gândul că leagănul statalităţii lor (consfiinţite, în mod paradoxal, de o înfrângere dezastruoasă împotriva otomanilor) le-a fost furat de imperialiştii menţionaţi în însemnarea de mai jos.
O parte au decis să ia cu asalt un număr de ambasade, printre care putem menţiona ambasada Statelor Unite ale Americii, şi, ca să citez BBC, “briefly set part of the embassy alight”. Alte ambasade atacate au fost cele ale Marii Britanii, Belgiei, Croaţiei şi Turciei. Cine îmi spune de ce au atacat sârbii ambasada Belgiei, primeşte un cadou surpriză.
Iată şi declaratiile liderilor sârbi cu această ocazie:
Kostunica (premier) : As long as we live, Kosovo is Serbia. Kosovo belongs to the Serbian people.
Tadic (preşedinte): a condamnat violenţele, spunând “this only keeps Kosovo distant from Serbia”
Nikolic (lider naţionalist): Hitler could not take it away from us, and neither will today’s [Western powers].
Proteste au avut loc şi în Republica Srpska (Bosnia). În Kosovo, trupele NATO au luat măsuri pentru a preveni violenţele.
Americanii au condamnat violenţele asupra Ambasadei, ameninţând că vor cere o rezoluţie a CS ( de condamnare a violenţelor).
Şi acum, foarte pe scurt. În mod cert reacţia sârbilor a dat o puternică lovitură simţământului naţional, fiind practic lovitura de graţie dată unei naţiuni care, la sfârşitul râzboiului rece, deţinea hegemonia asupra întregii foste Iugoslavii. Acum curentul naţionalist este pe val în Serbia, şi cred că Belgradul se va retrage pentru o perioadă din anticamera UE. Aceasta este o parte din preţul pe care Europa îl plăteşte pentru un Kosovo independent.
22 Feb 2008 Skybar One
Pozitia Spaniei (din evz)
Madridul nu poate recunoaşte un stat înfiinţat pe criterii etnice
BERNARDINO LEÓN GROSS, secretar de stat spaniol pentru afaceri externe.
Duminică, 17 februarie, a fost anunţată, în cele din urmă, hotărârea Parlamentul din Kosovo, prin care se declara în mod unilateral independenţ a provinciei şi, în consecinţă, separarea acesteia de Republica Sârbă şi autoproclamarea sa ca stat independent.
Am asistat astfel la dezintegrarea completă a fostei Republici Federale Iugoslavia, survenită ca urmare a conflictelor armate naţionaliste declanşate în ultima decadă a anilor ’90. În urma intervenţiei NATO pentru evitarea conflictului umanitar, care se contura la orizont în anul 1999, şi în baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite din 10 iunie acelaşi an, armata federală iugoslavă a fost obligată să-şi retragă trupele din respectivul teritoriu trecut sub administrarea unei misiuni civile a Naţiunilor Unite, UNMIK. Securitatea Kosovo a rămas în sarcina unei misiuni militare a NATO, KFOR, importantă forţă militară cu un efectiv de 15.000 de oameni, la care Spania participă cu 650 de militari.
Rezoluţia Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite reafirmă principiul suveranităţii şi integrităţ ii teritoriale a Republicii Federale Iugoslavia, consacrat prin Actul Final de la Helsinki. Pe lângă acest principiu general şi spre deosebire de noile republici apărute în urma dezintegrării Iugoslaviei, al căror drept la autodeterminare era recunoscut prin Constituţia federală din 1974, Kosovo nu era o republică federală ci o provincie a Serbiei. Din acest considerent, hotărârea Parlamentului de la Kosovo prin care s-a proclamat în mod unilateral independenţ a acestei provincii contravine rezoluţiei Consiliului de Securitate, încă în vigoare, Cartei Naţiunilor Unite şi Actului Final al Conferinţei de la Helsinki. Spre deosebire de alte diviziuni statale (cazul Cehoslovaciei) sau apariţii de noi state, în acest caz nu există niciun acord între părţi şi nicio hotărâre a Naţiunilor Unite, care să sprijine decizia.
Pe lângă motivele juridice men- ţionate, această declaraţie de independenţă este contrară tuturor principiilor susţinute de comunitatea internaţională în zona Balcanilor ca urmare a tristelor evenimente ce au avut loc în anii ’90. Comunitatea internaţională şi Uniunea Europeană, în mod special, au creat un mediu propice viabilităţii statelor multietnice şi plurireligioase, cum ar fi Bosnia-Herţegovina. Tratatul de pace de la Dayton, ce a pus capăt conflictului interetnic desfăşurat între anii 1992-1995, garanta existenţ a acestei republici în cadrul căreia trebuiau să convieţuiască şi convieţuiesc sârbii din Republica Srpska, de religie ortodoxă, cu croaţ ii catolici şi bosniacii musulmani care trăiesc în Federaţia Bosnia- Herţegovina.
Această convieţuire se fundamentează pe valorile susţinute de Europa de convivenţă şi respect reciproc bazate pe principiile democratice. Uniunea Europeană şi Spania au fost întotdeauna împotriva creării de noi state pe considerente de natură pur etnică, tocmai pentru că acestea contravin esenţei valorilor pe care se bazează societăţile noastre.
Spania nu poate recunoaşte Kosovo, nu doar din motive juridice, ci şi pentru că înfiinţarea unui stat pe criterii exclusiv etnice este contrară principiilor noastre. Pe baza acestor argumente, Spania a prezentat, a negociat şi a înaintat, pe 11 februarie, o serie de concluzii ale Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe al UE, prin care decizia de a recunoaşte noul stat este o prerogativă suverană a fiecă rui stat membru, consacrându-se astfel principiului prin care UE nu are competenţa necesară pentru a recunoaşte state. O altă idee subliniată în documentul aprobat de UE este aceea prin care se reaminteşte faptul că Kosovo constituie un caz sui generis ce nu poate fi extrapolat altor situaţii, dată fiind gravitatea evenimentelor care au avut loc în regiune.
Uniunea Europeană a reuşit să-şi păstreze unitatea de acţiune în ceea ce priveşte aspectele esenţiale ale politicii sale faţă de Balcanii Occidentali, politică ce se bazează pe recunoaşterea stabilităţii în regiune şi pe perspectiva europeană a acesteia, consfinţită de aşa-numita „Agendă de la Salonic“. Ambele aspecte se regăsesc în concluziile Consiliului de Miniştri ai Afacerilor Externe de săptămâna trecută.
În concluzie, Spania şi-a exprimat angajamentul ferm faţă de regiune şi locuitorii ei, confirmând participarea sa la misiunea NATO, care are o bază juridică clară în Rezoluţia 1244 a Naţiunilor Unite, în vigoare din anul 1999. Această misiune NATO, care se bazează şi pe cererea formală pe care guvernul din Serbia a reînnoit-o în luna decembrie, are ca obiectiv principal garantarea securităţii acelor teritorii şi a locuitorilor săi, indiferent de forma pe care o capătă statutul final al Kosovo.
De asemenea, şi pe aceeaşi bază, s-a hotărât participarea noastră la Misiunea Civilă a UE, aprobată anterior actului unilateral al Adunării din Kosovo, Misiune care, să nu uităm, fusese deja prevăzută ca asumare definitivă a angajamentului european faţă de regiune.
Toate acestea demonstrează faptul că poziţia Spaniei a ştiut să îmbine în mod adecvat principiile fundamentale ale angajamentului nostru faţă de această chestiune: respectul faţă de legalitatea internaţ ională, inclusiv respectarea integrităţ ii teritoriale a statelor, a stabilităţ ii în regiune şi a unei linii de acţiune unitare a Uniunii Europene.
http://www.antena3.ro/Bondsteel.-Cea-mai-mare-baza-militara-americana-din-Europa-situata-in-Kosovo-(FOTO)_a3_46392_ext.html
articol f interesant, chiar nu stiam de baza Bondsteel
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/794961/Secesiune-in-guvernul-de-la-Belgrad/
miscare previzibila, dar destul de nasoala pt Tadici,care deja sub presiune f puternica