Mai e o lună până la Summit-ul NATO de la Bucureşti, unde se aşteptau o serie de decizii importante pentru viitorul Alianţei, inclusiv eventuala începere a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Georgia.

Iată că deja apele încep să se limpezească. Ieri, Ucraina pare să fi renunţat la ambiţia de a deveni membru NATO. Consiliul Coaliţiei Forţelor Democratice din Ucraina, care în fapt reprezintă partidele de guvernământ, a ieşit cu o declaraţie care va fi trimisă parlamentului şi apoi NATO, spunând că Ucraina are nevoie de mai mult timp pentru a analiza relaţiile cu NATO şi perspectivele de obţinere a statutului de membru.

Declaraţia e o surpriză ţinând cont că, cu numai o lună în urmă, Iuşcenko reafirma dorinţa Kievului de a deveni membru al Alianţei. Ce i-a determinat pe ucraineni să facă o întoarcere de 180 de grade într-un timp atât de scurt?

Întrebarea e, bineînţeles, retorică. Iar răspunsul, Rusia, nu cred că surprinde pe nimeni. Independenţa Kosovo, declarată în ciuda împotrivirii Moscovei, recentele alegeri prezidenţiale din Rusia şi aparenta schimbare de ştafetă la Kremlin, l-au determinat pe Putin să facă o serie de mişcări care să reafirme influenţa Rusiei în imediata sa vecinătate.

În cazul Ucrainei, Rusia s-a folosit în primul rând de argumentul economic, strângând robinetul cu gaz şi amintind Kievului că, în cazul în care continuă să ceară statutul de membru NATO, se anunţă ierni geroase.

Argumentul cu gazele naturale nu e unul tocmai subtil. Cu toate astea, se pare că Putin a fost chia rmai explicit decât atât, practic ordonându-i lui Iuşcenko să renunţe la candidatura la NATO. E probabil ca, în acest caz, serviciile secrete ruse (FSB) s-au folosit de tot arsenalul de persuasiune, incluzând presiuni sau şantaje, pentru a convinge Ucraina să renunţe la NATO.

Până la urmă, decizia lui Iuşcenko a fost dureros de simplă. Şi asta pentru că NATO însuşi nu a manifestat niciodată prea mare entuziasm pentru primirea Ucrainei în rândurile sale.

Decizia de ieri a Kievului reprezintă o victorie clară a Rusiei, foarte importantă pe termen mediu şi lung. Însă, în acelaşi timp, reprezintă şi un eşec NATO, care nu a fost destul de interesat/nu a avut voinţa politică necesară pentru a oferi Ucrainei argumente care să contrabalanseze presiunile Rusiei.

Mai mult, ca şi în cazul alegerilor prezidenţiale, Putin nu a aşteptat o greşeală a adversarului, ci a atacat. În cazul Ucrainei, ar fi putut foarte bine să mizeze pe eşecul candidaturii Kievului la summitul de la Bucureşti. Eşec care era probabil. Însă a ţinut să forţeze un volte-face din partea Kievului, pentru a-şi arăta muşchii.

Cazul Ucrainei are implicaţii pentru şansele de primire în NATO a Georgiei. Georgia e un caz oarecum diferit de Ucraina, în sensul că americanii sunt mai implicaţi acolo, şi guvernul lui Saakashvili e poate mai puţin dispus să cedeze presiunilor Rusiei. Însă, în mod clar, renunţarea Ucrainei scade implicit şi şansele Georgiei de aderare la Alianţă.

UPDATE: Parlamentul ucrainean a decis să supună la referendum decizia de a păstra activă candidatura Ucrainei la NATO. Implicaţii şi mai multe clarificări referitoare la Ucraina şi NATO aici.