Ati auzit adesea formularile: ’suntem condusi de niste idioti’ sau ‘avem conducatorii pe care ii meritam’? V-ati gandit vreodata cum ar fi daca frazele de mai sus nu ar fi numai expresia unor frustrari refulate ci ar fi, stiintific vorbind, adevarate? Imaginati-va cum ar fi ca prim-ministrul Romaniei sa aiba IQ-ul atat de mic incat sa nu mai poata face combinatii cu baieti destepti, ca presedintele sa fie atat de prost incat sa nu fie in stare nici de o carcota mica, darmite de un episod populist cu ostateci sau de o demitere si restaurare furtunoase? Cum ar fi ca, functionarul de la ghiseu sa fie incapabil sa inteleaga conceptul de spaga pentru ca, efectiv, nu-l duce capul?

Nu vreti sa stiti cum ar fi.  Insa daca chiar vreti sa aflati, urmariti acest trailer. E vorba de un film [deci fictiune], dar care porneste de la o premisa cat se poate de plauzibila. Si anume aceea ca exista o corelatie indirecta intre IQ-ul unei persoane si disponibilitatea acesteia de a procrea. Sau mai simplu spus, oamenii prosti fac sex mai mult si mai neprotejat, si prin urmare lasa in urma lor mai multi urmasi. [din motive care sunt neinteresante pentru acest demers] Urmand firul logic, rezulta ca, in timp, acest proces duce inevitabil la o scadere statistica a IQ-ului mediu pe planeta si, la o degradare a speciei. Vom ajunge, asadar, sa fim condusi de idioti si, in acelasi timp, sa avem conducatorii pe care ii meritam [pentru ca, stiintific vorbind, vom fi fiind si noi, la randul nostru niste idioti].

Asadar, rezumand: populatia planetei creste [in 1999 eram 6 miliarde; in 2012 vom fi 7 ; cine stie cati vom mai fi in 2020, 2030, sau 2050], iar IQ-ul mediu scade. E timpul sa oprim acest proces inainte ca el sa devina ireversibil. Altfel, cuvinte ca ‘ireversibil’, ‘proces’, sau chiar ‘IQ’, vor disparea definitiv din limbile cunoscute, fiind inlocuite de ‘bah’, ‘aoleu’ si ‘zau’ [sau pentru categoria oamenilor cool, echivalentul 'no shit'].

Asa cum Al Gore ne salveaza de incalzirea globala, George W. Bush de terorismul international, sau Barack Obama de George W. Bush, tot asa, noi [pluralul majestatii, desigur], ne propunem sa salvam planeta de flagelul idiocratizarii.

Iata de ce astazi, vineri, ziua a unsprezecea din luna a saptea, anul doua mii opt, propunem guvernelor lumii adoptarea de masuri imediate si drastice, constand intr-un sistem de alocare a dreptului de a procrea al cetatenilor intr-o masura direct proportionala cu nivelul intelectului acestora, masurat in urma unor teste standardizate realizate, aprobate si monitorizate de catre autoritatile de partid si de stat [fara spaga si fara copiat]. Pentru a intelege mai bine sistemul, asa cum este propus el, sa il comparam cu un sistem de impozitare. China, spre exemplu, cu a sa ‘one child policy’,poate fi echivalata cu un sistem ‘flat tax’. Prin comparatie, sistemul propus de noi este unul progresiv, cu praguri bine definite de la care poate scadea sau creste alocarea de urmasi.

Consideram ca acest sistem este nu numai vital pentru evitarea degradarii rasei umane, ci si in acord cu trendul actual la nivel european si mondial, trend reflectat in masurile privind amprentarea romilor, supravegherea video a locurilor publice, ascultarea fara mandat a telefoanelor, detentia fara mandat a cetatenilor pana la 42 de zile, si instaurarea de tabere de detentie extra-teritoriale si extra-juridice.

Si acum, e randul vostru sa va spuneti parerea despre acest demers! Vrem sa aflam ce credeti despre initiativa, cum am putea sa o facem mai eficienta, si cum ne-am putea face auziti mai bine. [Pentru scopuri ce tin de relevanta dezbaterii, toate parerile trebuie insotite de copia ultimului test IQ sustinut de catre participant].