La mai mult de 48 de ore de la izbucnirea conflictului din Georgia, Romania nu are inca o pozitie oficiala fata de situatia din Caucaz, care se deterioreaza pe ora ce trece. Dupa cum mentiona si Adi de la Paralele, in acest rastimp, Franta a venit deja cu un plan de rezolvare a conflictului. Mai mult, alte tari din Europa de Est, precum Polonia, Cehia, si tarile Baltice, au luat pozitii ferme, condamnand agresiunea Rusiei. Vecinii bulgari au iesit si ei cu un comunicat, prin care isi exprimau ingrijorarea fata de situatia din Georgia.

Nu cunosc motivele exacte pentru care Romania intarzie cu o reactie. S-ar putea ca ele sa fie foarte bine intemeiate. Insa, cunoscand foarte bine ‘track record’-ul romanesc de diletantism, inactiune si ignoranta in ceea ce priveste politica externa, si in lipsa oricaror informatii in acest sens, nu pot decat sa trag trista concluzie ca, si in cazul Georgiei, ne-am dat din nou masura provincialismului si a superficialitatii.

Caucazul de Sud si Georgia au constituit, de la venirea lui Basescu la putere, teme predilecte ale discursului diplomatic romanesc. Pe langa ideea dezvoltarii cooperarii la Marea Neagra, si integrarea acesteia in Politica Vecinatatii Europene, Romania are interese in Georgia care incep cu asigurarea securitatii rutelor de tranzit energetic, la dezvoltarea unor proiecte de conducte de pe urma carora am avea de castigat, si se termina cu protejarea intereselor de business in zona [a se citi Rompetrol]. As mai adauga faptul ca, Romania, ca democratie in consolidare si stat ex-comunist, ar trebui sa fie legate ‘emotional’ de cauza statelor post-sovietice care sunt dedicate unui drum pe care Romania l-a parcurs deja. Iar un exemplu mai pregnant decat cel al Georgiei nu cred ca exista, cel putin in zona post-sovietica [in afara balticilor, bineinteles].

Privita in aceasta lumina, lipsa de reactie a Romaniei la evenimentele dramatice din Caucaz constituie o discreditare a unei politici externe emergente, care incepuse sa prinda contur dupa 2004 si fusese promovata in primul rand de Traian Basescu. Privita si prin prisma faptului ca Romania a fost gazda Summit-ului NATO din aprilie 2008, si ca, atunci, ca si inainte, a sustinut activ acordarea MAP-ului Georgiei si Ucrainei, tacerea de la Bucuresti constituie o rusine pentru diplomatia de la Bucuresti, o rusine pentru presedintele Traian Basescu si o discreditare a retoricii sale activiste pe politica externa [cu precadere in zona Marii Negre] si, de ce nu, o tradare fata de o tara aliata si vecina.

Mai jos aveti doua print screen-uri: unul de pe site-ul Administratiei Prezidentiale, si celalalt de pe cel al MAE, facute la 23:30, care ilustreaza viteza de reactie de care vorbeam mai devreme.